ARTICOLE IN PRESA

Autor articol: Business Standard

Sectiune : Economic, Business Standard
Data : 06 Noiembrie 2006

Eutron este unul dintre cei mai mari jucatori ai pietei de solutii complexe pentru managementul fluxurilor de numerar, gestionarea fluxurilor de clienti, managementul identificarii automate a datelor, managementul protectiei valorilor.

Printre clienti se numara peste 25 de mari companii de comert, incluzandu-i pe marii retaileri prezenti in Romania, peste 30 de banci si alte institutii financiare, toti marii operatori de telefonie din tara, principalii distribuitori de produse petroliere.Dan Tone, director general al Eutron explica de ce banii au ajuns sa depinda de tehnologie.

Care este piata careia i se adreseaza Eutron?
Avem multi clienti, insa nu pot da  nume, pentru ca am clauze de confidentialitate. Sistemul bancar este un bun client, noi dezvoltam pentru cateva banci o serie de proiecte software, considerate avantaj unic competitiv.

In ce sens?
De exemplu, putem vorbi de automatizarea colectarii numerarului de la clientii corporatisti sau, cum a fost la vremea lansarii, in 2004, automatul de schimb valutar. Fiecare incearca sa se protejeze, pentru ca, daca cu doi-trei ani in urma nu exista competitie nici pe retail banking, nici pe corporate banking, acum incepe sa se manifeste. Apare acum competitia reala in reducerea costurilor per client si atunci automatizarea operatiunilor in front office, realizate acum de personalul bancar, incepe sa fie necesara.

Cat costa si cat dureaza o implementare a unei solutii de automatizare a fortei de vanzari?
Durata depinde de dimensiunile organizatiei beneficiarului. O durata de implementare, pentru o echipa de 50 de oameni de vanzari, dureaza doua saptamani - pentru 200, s-ar putea sa dureze si doua luni. Nu implementarea propriu-zisa dureaza -analiza, configurarea, instalarea, testarea, lansarea-, ci mai ales scolarizarea fortei de vanzari. Si toate acestea se intampla din mers, pentru ca nimeni nu vrea sa-si inghete activitatea si nici nu poate. Cat costa? Depinde de ceea ce anume doreste clientul.

Pot fi solutii care pornesc de la 5.000 si ajung la 200.000 de euro - o dezvoltare numai pe software. Cat despre terminalele specializate, acestea pornesc de la 600 de euro unitatea si pot ajunge la 1.200 de euro, depinde de functionalitati - GPRS, frecventa radio, VoIP, card de memorie pentru fotografiere- . Mai depinde de profilul beneficiarului: producator alimentar sau nonalimentar, distribuitor. Unii beneficiari au propria forta de vanzari si distributie, altii lucreaza cu distribuitori consacrati si specializati.

Cat de utila a fost denominarea leului, din 2005, pentru afacerile Eutron?
Pentru noi, denominarea nu s-a terminat, deci este foarte utila. Procentual, denominarea nu a adus venituri spectaculoase, cresterea pe categoria specifica de echipamente de procesare de numerar a fost de 20% fata de anii precedenti. Varful de sarcina a fost in primele opt luni ale anului 2005, dar nu s-a terminat - denominarea inseamna o emisiune noua, inseamna problematica noua si, la doi ani de zile, inca apar probleme noi, care cer solutii noi. Aceasta mai inseamna ca circulatia numerarului in piata nonbancara nu este completa - spre exemplu, moneda nu circula intre sistemul bancar si cel nonbancar. Moneda metalica sta in sistemul nonbancar, adica la magazine si la cumparatori. Bancile nu lucreaza cu metal. Incercati sa scoateti metal din banci. Si daca moneda nu circula, atunci sunt probleme.

Cate kilograme de moneda strange un supermagazin cu 40 de case, intr-o zi de lucru?
Multe. Putem calcula mai simplu: la inceperea activitatii, intr-un schimb, fiecare sertar de casa de marcat are cate un fisic, de 50 de monede, din fiecare cupiura. Cum avem patru cupiuri - 50 de bani, zece bani, cinci bani, un ban - , avem deci 200 de monede care cantaresc mult.
Volumul total este foarte mare, la fel ca efectele. Denominarea a creat preturi neobisnuite. Nu gasiti un pret de genul -99, ca la nemti. La noi, toate preturile sunt -95, pentru ca moneda de un ban nu circula. In Germania, oamenii iau rest de un eurocent. Sunt state care au scos monedele de un eurocent si cinci eurocenti, prin lege. Este vorba de Belgia si de Olanda. Toata lumea a convenit ca utilizarea acestor monede reprezinta un efort prea mare. In Germania, insa, nici nu se pune problema sa renunte la un eurocent, unde oamenii sunt foarte atenti cu banii.
 Mai la sud, in tarile mediteraneene, nici nu se gasesc portofele pentru monezi, ci numai pentru bancnote si carduri. Monedele nici nu conteaza, cum nu conteaza nici pentru noi, romanii. S-au facut teste, au fost lasate monede de 50 de bani pe jos, in diverse localitati si nimeni nu le-a ridicat. Pana la urma, problema se reduce la ce poti face cu 50 de bani. Ei bine, metalul nu circula, deoarece in Romania nu exista business cu banii. Banul este o marfa.

Bine, daca banii nu circula, atunci supermagazinele de unde fac rost de moneda?
Circula cu cumparatorii - iau moneda de la cumparator, o stocheaza si o dau rest, inapoi, a doua zi. Si apoi, cumparatorul o aduce inapoi.
Daca iesi din acest cerc, la prestatori de servicii, nu gasesti moneda. Banii de metal sunt in retail, care nici macar nu le da drumul.

De ce ar face-o? Sa dea numerarul metalic gratis sistemului bancar, pentru ca atunci cand il cere sa il primeasca mai scump?
Un fisic de 50 de monezi de 50 de bani costa 50 de bani inmultit cu 50, plus cat costa colectarea, sortarea, aranjarea, ambalarea, transportul si livrarea.
Si atunci, supermagazinul stocheaza metalul si il ruleaza cu partenerul sau, cumparatorul.

Nu se pot face bani din procesarea banilor?
Ba da, firme specializate in asa ceva proceseaza banii, dar ceea ce nu se poate face este sa se vanda banii. Procesarea banilor este un serviciu platit. Procesatorul nu are, insa, dreptul sa colecteze bani din piata, sa ii proceseze si sa ii vanda catre o alta societate care are nevoie, de exemplu, sa alimenteze ATM-urile cu numerar. Procesatorul ia bancnotele de la magazin numai in numele bancii cu care lucreaza supermagazinul. Dar, am un exemplu de pragmatism si eficienta britanica: Tesco si Sainsburry, in Anglia, elibereaza numerar cumparatorilor. Faci cumparaturile, ai de platit 70 de lire, dai cardul si casiera te intreaba daca nu vrei numerar, pana la 100. Astfel, poti lua numerar de la supermagazin, fara comision, pentru magazin. Platesti tu, ca utilizator, in functie de relatia cu banca de la care ai cardul.

Si daca nu incaseaza comision, magazinul ce castiga?
In Marea Britanie, daca te duci la un ATM sa scoti 20 de lire, te costa 2,5% comisionul, in timp ce scoti acesti bani de la casieria de la supermagazin la un comision mult mai mic, pentru ca retragerea este considerata numai transfer de numerar, electronic, intre contul de pe card si contul Sainsburry. Iar Sainsburry castiga prin faptul ca isi fidelizeaza clientii, care si cumpara, si retrag numerar.

Apoi, oricum nu cheltuie cu numerarul acela nimic - pe procesare, ma refer - fiindca orice supermagazin detine numerar, prin definitie. Mai mult, daca l-ar trimite la banca, ar avea costuri suplimentare - cineva trebuie sa il colecteze si transporte, sa il proceseze.

Alt exemplu: in Franta, Carrefour vinde bani, gata sortati, bancilor. Carrefour a investit in cateva masini de sortat, cu care prelucreaza anumite cupiuri primite de la cumparatori si pe care le livreaza bancilor gata sortate si ordonate, contra cost, evident.

Acesta este un serviciu bazat pe proprietatea asupra banului - un serviciu imposibil de prestat in Romania, din cauza ca singurul proprietar asupra leului este Banca Nationala, iar singurele institutii abilitate sa faca operatiuni cu leul sunt bancile si IFN-urile.